Luni-Vineri: 08:00-17:00 Sambata: 08:00-12:00
Nota informativă cu privire la desfășurarea procesul de imunizare pe raionul Dubăsari.

Nota informativă cu privire la desfășurarea procesul de imunizare pe raionul Dubăsari.

08 Apr 2021
Nota informativă cu privire la desfășurarea procesul de imunizare pe raionul Dubăsari. (Perioada martie-aprilie 2021).


 În conformitate cu Planul național de imunizare anti-COVID-19, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.41 din 13 ianuarie 2021, recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății în scopul reducerii morbidității și mortalității provocate de COVID-19, prin asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente anti-COVID-19 populației Republicii Moldova, cu Regulamentul instituțional al IMSP CS Dubăsari aprobat prin Ordinul intern nr.12 din 19.03.2021 “Cu privire la implementarea planului național de imunizare Anti-Covid-19 pe IMSP CS Dubăsari și instituțiile din subordine”, Administrația IMSP CS Dubăsari informează despre inițierea procesului de imunizare anti-Covid-19 în raionul Dubăsari.
  • La moment, vaccinurile anti-Covid-19 sunt unul dintre cele mai solicitate produse la nivel global, iar companiile producătoare fortifică capacitățile de producere pentru a face față cererii în creștere.
  • Disponibilitatea inițială, la nivel raional, a vaccinurilor anti-Covid-19 este una redusă. Astfel, eforturile campaniei de vaccinare vor fi concentrate pe consolidarea, fortificarea, pregătirea sistemului medical și protejarea celor mai vulnerabile grupuri.
  • În fază inițială, grupurile țintă sunt personalul medical și persoanele din grupurile de risc.
    Prin vaccinarea personalului medical, sistemul de sănătate va putea să acorde toată atenția pentru tratarea fiecărui pacient infectat cu Covid-19, și în același timp să nu se expună riscului de a se infecta și a face boala într-o formă severă. Acest lucru va permite personalului medical să salveze și mai multe vieți, inclusiv viața medicilor și asistenților medicali, care lucrează de la începutul pandemiei în prima linie.

    Odată ce disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri autorizate și achiziționate va crește, vaccinarea va fi realizată pentru un grup mai mare de populație, pînă la imunizarea tuturor celor, care și-au exprimat dorința de a se vaccina.

     Prioritatea va fi acordată următoarelor grupuri la etapa I:
  • Lucrătorii medicali /sau Lucrătorii din domeniul sănătății.
  • Personalul și beneficiarii din cadrul centrelor de plasament temporar sau de lungă durată.
  • Adulții cu vârsta mai mare de 60 ani (grup cu risc sporit).
  • Persoanele cu comorbidități.
  • Lucrătorii din domeniul social.
     Totodată în conformitate cu prevederile Regulamentului instituțional al IMSP CS Dubăsari printre persoanele eligibile pentru prima etapă au fost vacinați prioritar după cum urmează:
     Lucrătorii din instituțiile medico-sanitare, a personalului și beneficiarilor din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, personalul din cadrul serviciilor sociale, alte contingente.

     În ceia ce privește alte contingente acestea se referă la cazurile în care era riscul pierderii dozelor de vaccine, în cazul în care nu mai erau lucrători medicali sau lucrători medico-sociali care să fie vaccinați, se trecea la categoriile despre care s-a menționat mai anterior-persoanele cu vîrstă peste 60 de ani, cu comorbidități făcînd parte din una din categoriile incluse în planul de imunizare.

     Ținem să informăm că odată cu suplinirea cu doze noi de vaccin, urmează să fie preluat procesul de vaccinare a persoanelor de la etapa I conform Planului național.

                                         Reamintim că imunizarea este unica modalitate de a depăşi pandemia!
loading ...