Luni-Vineri: 08:00-17:00 Sambata: 08:00-12:00
ANUNŢ

ANUNŢ

18 jan 2023
privind organizarea concursului pentru ocuparea funcției de
Medic medicină de familie la OMF Cocieri
 
      IMSP Centrul de Sănătate Dubăsari (r.Dubăsari, c. Coșnița, str. Păcii 70) anunță  concurs pentru ocuparea funcției de medic medicină de familie la OMF Cocieri.
 
CERINȚELE GENERALE FAȚĂ DE FUNCȚIE:
  1. cetăţean al Republicii Moldova;
  2. studii superioare medicale: are diplomă de licenţă în medicină (studii integrate) sau diplomă de studii superioare specialitatea medicină de familie şi diplomă de licenţă după absolvirea studiilor de rezidenţiat/secundariat clinic/certificat după absolvirea internaturii, precum şi persoanele care au specializare primară în medicina de familie – acte eliberate conform legislaţiei RM sau obţinute într-un alt stat şi recunoscute şi echivalate în condiţiile stabilite de guvern;
  3. să cunoască limba de stat;
  4. să posede abilităţi de comunicare verbală cu persoane;
  5. să dispună de cunoştinţe privind utilizarea calculatorului și a cadrului legislativ şi normativ din domeniul ocrotirii sănătăţii;
  6. să deţină abilităţi şi cunoştinţe generale privind acordarea primului ajutor în caz de urgenţe medicale;
  7. să fie în capacitate deplină de exerciţiu;
  8. să fie în stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată în baza adeverinţei medicale. 
  9. lipsa antecedentelor penale, confirmate prin declaraţie pe propria răspundere;
 
Cerinţele speciale care trebuie să le întrunească persoana care participă la concurs pentru ocuparea unui post vacant sunt stabilite în atribuțiile  de serviciu ale medicului medicină de familie. Anexa nr. 1 la anunţ
Conursul se va desfăşura în 2 etape:  I. Depunerea dosarului;  II. Interviu
 
La inscrierea pentru concurs, candidații vor depune un dosar care include următoarele acte:
  • cerere pentru participare la concurs cu menţionarea postului solicitat conform modelului anexat;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii universitare şi postuniversitare (rezidenţiat/internatură/secundariat clinic medicină de familie);
  • copia carnetului de muncă;
  • copiile atestatelor ce confirmă gradul şi titlul ştiinţific (pentru titulari);
  • copiile certificatelor de formare profesională continuă de calificare profesională;
  • copia certificatului de căsătorie sau copiile documentelor care atestă schimbarea numelui (după caz);
  • adeverinţa medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare;
  • CV-ul (modelul Europass);
  • declaraţie pe propria răspundere că nu a săvîrşit cu intenţie infracţiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiunii de medic
 
Copiile actelor se prezintă concomitent cu documentele originale pentru a confirma veridicitatea lor, fiind autentifcate la serviciul resurse umane a instituției.
 
Dosarele pot fi depuse la IMSP Centrul de Sănătate Dubăsari, (secţia resurse umane), în termen de 20 de zile de la data publicării, în zilele de luni până vineri, între orele 800 – 1500, cu excepţia zilelor de sîmbătă şi duminică.
 
 
Termenul limită de depunere a dosarelor:
 07.02.2023, ora 15:00
 
 
Persoana responsabilă de recepţionarea dosarelor şi furnizarea informaţiilor suplimentare referitor la organizarea concursului – dna Inga Rebeja, Specialist resurse umane, tel. 0248-43-112/ 067415821, e-mail: rudubasari@mail.ru
Anunţul este afişat pe:
  • avizierul instituţiei;
  • pagina web a instituției: www.csdubasari.md
  • pe rețelile de socializare.
loading ...